ATESTAREA DOCUMENTARĂ
Primii locuitori pe teritoriul comunei Câmpulung la Tisa sunt amintiţi pe la 1200 din istoria bisericii reformate din Câmpulung la Tisa. La inceput Câmpulungul este amintit ca teren fiscal de stat, apoi ca şi comună. Primii locuitori sunt amintiţi ca hospeşi .
In perioada 1227 – 1336 a fost construită biserica reformată . Construirea acestui monument dovedeşte că anterior a existat în localitate o populaţie numeroasă care avea nevoie de o construcţie cultică proprie.
Pe la 1329 regele Carol Robert , în scrisoarea din 29 aprilie 1329 – hospeşilor – acestei comune dăruieşte localităţii titlul de oraş – coroana . Scrisoarea asigură privilegii locuitorilor precum : dreptul la libera strămutare , alegerea antistiei comunale liberă, scutirea de sub puterea prefectului, plantarea precum si despădurirea, dreptul la ţinerea târgurilor in comună, scutirea de vamă şi alte sarcini în afară de chiria terenului. Aceste drepturi sunt acordate în acelaşi timp şi altor 3 oraşe ca : Teceu, Vişc şi Hust .
Într–un document bisericesc datând din 1334 figureaza numele preotului Janos din Longo Prati.In 1373 prefectul Balk traseaza hotar între averea nobililor din Săpânţa şi Câmpulungului .Prin ordonanţa regală din 1389 localitatea intră în proprietatea familiei Dragffi.
In anul 1406 familia Dragffi şi –a pierdut posesiunile din Maramureş, în timpul domniei împăratului Sigismund de Luxemburg. Despre acesta se ştie că odata a vânat în pădurile din jur. În urma scrisorii acestuia către cele 3 apşe ( sate de dincolo de Tisa ) localităţile Câmpulung, Teceu, Vişc şi Hust redobândesc denumirea de oraş de coroana .
In 1472 Matei Corvin , în scrisoarea sa către prefectul Horvat Janos emite un decret prin care cetăţenii şi locuitorii oraşului coroana Câmpulung beneficiaza, în continuare, de drepturile dobândite anterior .
In 1555 numărul locuitorilor scade brusc din cauza ciumei.
In 1556 cea mai mare parte a locuitorilor accepta reforma calvina. În continuare comunitatea reformată a fost sprijinită de principii Gabriel Bethlen, Gheorghe Rakoczi I, Apafi Mihaly. În timpul domniei Mariei Tereza reformaţii sunt persecutaţi la fel ca şi protestanţii din restul Imperiului Habsburgic.
ISTORIA CĂII FERATE CÎMPULUNG LA TISA – SIGHETU MARMAŢIEI
Atestat documentar din anul 1334 Sighetu Marmaţiei este cea mai nordică aşezare a României , centru politic , social şi cultural al Maramureşului aflat la confluenţa Izei cu Tisa , străveche aşezare românească aflată în depresiunea cu acelaşi nume , cuprinsă între Munţii Oaş, Gutâi , Ţibleş , Rodnei şi Carpaţii din Ucraina, străbătută de Tsa şi afluenţii ei : Vişeul , Iza şi Mara.
Sunt cunoscute din vechime bogatele zăcăminte de sare aflate în jurul Sighetului la Slatina , Coştiui şi Şugatag.
Aceste bogăţii împreună cu nesfârşitele păduri neexploatate dai şi cu poziţia geografică a Sighetului , adevărată placă turnantă spre Moldova , Bucovina şi Basarabia a atras atenţia atât a intereselor statului Austro – ungar cât şi a particularilor interesaţi în exploatarea acestor bogăţii.
Nu trebuie să lăsăm pe plan secund alte două aspecte importante legate de poziţia unei viitoare căi ferate strategice de penetrare a armatelor austro - ungare spre Rusia şi chiar economia creşterii animalelor ce asigură Austro – Ungariei o bază solidă pentru aprovizionarea cu carne .
În vremea când în Transilvania exista numai calea ferată Arad – Alba Iulia şi Oradea – Braşov , nu se putea aborda problema unei legături feroviare a Sighetului spre sudul Transilvaniei .
Ocolind Munţii Ighişului MAV – ul proiectează şi trece la construcţia căii ferate Satu Mare - Halmeu pe un traseu ce se afla integral pe teritoriul Austro – Ungariei , mergând prin Corolevo – Teresia până la Sighetu Marmaţiei .
Construită cu fondurile statului această linie a fost pusă în circulaţie în două etape : Satu Mare – Halmeu ( 22 km ), la 20.06.1872 şi calea ferată Halmeu – Corolevo – Cîmpulung la Tisa – Sighetu Marmaţiei ( 92 km) la 19 noiembrie 1872 .
Întreaga linie va fi exploatată de MAV din anul 1872 şi până în anul 1919 când , prin Tratatul de la Trianon , calea ferată Satu Mare – Halmeu ( 22 km ) şi Cîmpulung la Tisa – Sighetu Marmaţiei ( 12 km ) trec în proprietatea statuluu român şi administrarea CFR.
Odată cu stabilirea graniţelor între România şi Ungaria şi apariţia în nord a graniţelor cu Cehoslovacia , staţia Cîmpulung la Tisa devine staţie de frontieră , iar porţiunea de cale ferată normală de la Halmeu – Cîmpulung la Tisa ( 80 km ) devine linie de peage pe teritoriul Cehoslovaciei .
În timpul invadării Poloniei şi Cehoslovaciei la începutul anului 1940 această linie va fi închisă pentru circulaţia trenurilor lăsând izolată Ţara Maramureşului de restul teritoriului .
După răpirea Transilvaniei de Nord , începând cu 30 august 1940 şi până în toamna anului 1944 , calea ferată Cîmpulung la Tisa – Sighetu Marmaţiei va fi ocupată de Ungaria şi exploatată de MAV pentru ca apoi odată cu intrarea trupelor sovietice linia să fie transferată din cale normală în cale largă cu ecartament de 1524 mm. Măsura a fost luată cu caracter de urgenţă pentru transportul trupelor sovietice pe teatrul de operaţiuni şi invers , transbordarea mărfurilor şi călătorilor făcându – se în staţia Sighetu Marmaţiei într – o grupă de linii special construită .
Din anul 1944 şi până în anul 1993 linia Cîmpulung la Tisa – Sighetu Marmaţiei va funcţiona numai cu ecartament larg , funcţionând ca segment al căii ferate largi Corolevo – Cîmpulung la Tisa – Sighetu Marmaţiei – Valea Vişeului frontieră – Berlibaş ( Ucraina) .
După desfiinţarea U.R.S.S. , calea ferată largă Cîmpulung la Tisa – Sighetu Marmaţiei a trecut în administraţia Căilor Ferate din Ucraina .
Între ani 1991 – 1993 cei 12 km de cale ferată largă vor fi normalizaţi prin montarea celui de – al treilea fir de circulaţie al liniei curente de la Sighetu Marmaţiei la Cîmpulung la Tisa şi invers .
CONSTRUCŢIA CĂII FERATE
CÎMPULUNG LA TISA – SIGHETU MARMAŢIEI
Prima legătură feroviară a Sătmarului cu Maramureşul a fost începută de MAV în vara anului 1871 cu fonduri de stat dar şi cu ajutorul unor firme particulare de construcţii , de la Cîmpulung la Tisa la Sighetu Marmaţiei .
În lungime de 12 km , linia s – a dat în folosinţă la 19 noiembrie 1872 .
Aflată în partea de Nord – Vest a Carpaţilor Orientali , linia străbate de la Vest la Est coborând de la Sighetu Marmaţiei ( 224 m ) până la Cîmpulung la Tisa ( 224 m ) pe un traseu de şes paralel cu Tisa ce străbate localitatea Sarasău , înainte de a ieşi prin frontieră .
Linia a fost construită cu şină şi traverse tip 23,6 cu o declivitate maximă de 5% şi raye minime de curbură de 400 m , fiind refacţionată după anul 1926 cu şină tip 34,5 iar o parte din şinele uzate fiind înlocuite cu tipul 40 în anii 1945 – 1946 .
Calea ferată simplă şi normală Cîmpulung la Tisa – Sighetu Marmaţiei a fost ocupată în toamna anului 1944 de armatele sovietice care a trecut imediat la înlocuirea ecartamentului normal cu ecartament larg pe tot sectorul feroviar Halmeu – Valea Vişeului lăsând izolată şi fără acces feroviar calea ferată Valea Vişeului - Borşa .
Între anii 1966 – 1968 s – au efectuat refacţii cu tip 45 înlocuindu – se tipul 40 .
Între anii 1991 – 1993 Regionala C.F.Cluj a trecut la normalizarea acestei linii prin introducerea celui de – al 3 – lea fir încălecat ocazie cu care a fost efectuată şi o refacţie înlocuindu – se tipul de şină 45 şi tipul 65 .
Staţia Sighetu Marmaţiei are ecartament atât normal cât şi larg , având o grupă de 6 linii normale lângă clădirea de călători şi o grupă paralelă cu 4 linii largi .
Intrarea şi ieşirea din şi în direcţia Cîmpulung la Tisa şi Valea Vişeului se face cu linie simplă cu 3 fire încălecate pentru ecartament normal şi larg.
Între anii 1993 – 1994 circulaţia pe linia largă spre Ucraina de la Sighetu Marmaţiei spre Cîmpulung la Tisa a fost practic sistată .
In timpul năvălirii tătarilor, Maramureşul a suferit foarte mult şi de aceea Bela al IV – lea a colonizat mulţi străini in Maramureş. In perioada 1527 – 1733 Maramureşul aparţinea Ardealului. În acest timp multe familii maghiare se mută la Câmpulung. Din secolul al XV – lea si XVI – lea avem puţine date pentru că toate documentele au fost distruse. La acestea s–a mai adaugat şi faptul că în urma incendiului din anul 1778 mai bine de jumătate din localitate a fost arsă fiind astfel pradă focului şi toate consemnările despre comuna
Bel Matyas ( 1684 – 1749 ) in volumul al VI – lea al operei sale “ Notita Ungarie novae historico – geographica ” care se găseşte numai în manuscris cuprinde şi consemnări despre judeţul nostru, respectiv comuna noastră, dar este în păstrarea patriarhului din Estergom. A fost pus la dispoziţia prim – episcopului Vasary , in 1896 , şi a fost copiat . Copia s – a depus la arhiva judeţului Maramureş, dar a dispărut fără urmă şi nu poate fi folosit de cei care se ocupa de monografia judeţului.
In timpul împăratului Iosif al II – lea au fost aduşi pe teritoriul comunei colonişti svabi cu scopul de a germaniza şi a catoliciza locuitorii băştinaşi. Scopul nu a fost atins deoarece aceştia şi –au pierdut identitatea , maghiarizându – se complet. Ei şi –au păstrat doar religia catolică , şi astăzi sunt cunoscuţi în comună sub numele de şvabi.
Industria
În anul 1904 a luat fiinţă o asociaţie numită KOZBIRTOKOSSAG – COMPOSESORAT care exploata pădurile comunei .
În raport cu averea fiecărei familii se foloseau pădurile . Asociaţia amintită a exploatat şi a plantat noi terenuri cu păduri . O parte din pădurile tăiate au rămas paşuni pentru vite ca : Meszarhat , Runk , Măgura şi Brusztan .
Pădurile existente erau de fag şi brad , iar în locurile mai joase de stejar .
În 1895 aici a luat fiinţă un punct mecanizat pentru prelucrarea lemnului . Funcţiona cu doua gatere şi a fost înfiinţat de Brond Maier şi Woldbauer .
S – a construit şi o cale ferată numită gongă din lemn pe care se transportau lemnele . Materialul lemnos se transporta din pădurile apropiate sau de la Apa Roşie cu ajutorul liniei mici.
Acest punct s - a dezvoltat devenind în 1906 fabrică , în incinta căreia funcţionau un număr de 40 – 45 muncitori , iar la depozitul de cherestea aproximativ 60 – 65 muncitori . În total numarul lor se ridica la circa 100 muncitori .
Gaterele care funcţionau debitau numai traverse şi frize , mai puţin cherestea . Produsele erau numai din fag .
Întrucât în fabrică se lucra doar manual, munca era deosebit de istovitoare. Viaţa muncitorilor era grea , munceau câte 10 ore pe zi şi câştigau puţin. În medie câştigul lunar era de aproximativ 100 kg de făină albă , iar ajutorul de boală şi pensiile lipseau cu desăvârşire. Transportul buştenilor şi a lemnelor de foc s – a uşurat prin construirea liniei ferate C.F.R. şi punerea în funcţiune a locomotivei cu abur.
După primul război mondial, această fabrică a cunoscut o mare înflorire. S–a mai construit un gater , s– a mărit producţia şi a crescut şi numărul muncitorilor. În anul 1934 producţia zilnică era între 50 – 55 mc buşteni, iar numărul muncitorilor se ridica la circa 200 .
După 1948 fabrica a fost naţionalizată . Înainte de naţionalizare au existat 5 secţii :
secţia halagatere ;
secţia expediţii ;
depozit buşteni ;
depozit cherestea ;
atelier de întreţinere şi ascuţit pânză ;
După actul naţionalizării – 4 iunie 1948 – s –a mai înfiinţat încă o secţie - cea de lăzi .
După eliberarea ţării de sub jugul fascist , fabrica era în plină dezvoltare, era dotată în permanenţă cu maşini noi, moderne şi mai performante . Numărul muncitorilor a crescut la 500 în anii 1970 –1980 . Producţia zilnică a fabricii în această perioadă era de 200 mc. Buşteni. În medie un muncitor câştiga 1.000 lei şi beneficia de premii.
Fabrica se aproviziona cu material lemnos de la I.F. Vişeu , Târgu – Mureş , Sighetu – Marmaţiei şi Năsăud şi producea 42 % produse pentru export şi 58% intern. Producţia fabricii a crescut de la naţionalizare până prin anii 1980 cu 47%.
Din anul 1680 , datează existenţa primelor mori pe teritoriul comunei . Venitul acestor mori date în arendă a fost întrebuiţat în scopul întreţinerii învăţătorilor din acea vreme.
Moara a fost dată în folosinţă credincioşilor reformaţi şi s - a dat în arendă anual .
În anul 1779 a avut loc un incendiu devastator în comună care a afectat şi moara , aceasta fiind arsă în întregime .
În anul 1924 s – a construit , în incinta fabricii , o altă moară . Ea a fost pusă în mişcare de puterea aburilor generată de fabrica de cherestea . După 4 ani de funcţionare această moară a fost aprinsă de către un răufăcător .
În 1940 Balazs Iosif a construit o altă moară pentru uz personal . A funcţionat până în 1944 , pusă în mişcare de forţa aburilor .
Între 1940 – 1944 s - au întreprins mai multe măsuri pentru construirea unei alte mori , care n – a putut fi terminată , din pricina războiului , în ceea ce priveşte dotarea ei cu diferite aparate .
În perioada existenţei C.A.P. – ului localul morii era utilizat ca magazie pentru C.A.P. fiind instalată şi moara ţărănească a lui Balazs Iosif.
